RUDÄ‚², rude, s. f. (Reg.) 1. Prăjină, par, drug. 2. OiÈ™te, proÈ›ap. – Din magh. rud, sb. ruda.

rudă² sf [At: PO 303/26 / V: (Reg) rud (Pl: ruduri) sn / Pl: rude, ruzi / E: mg rud, srb ruda] (Reg) 1 Prăjină, par, drug cu diverse întrebuințări. 2 Prăjină lungă în casele țărăneÈ™ti, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc. Si: (pop) culme (11), (reg) rudar² (1). 3 Băț de răscolit jarul Si: (reg) jăruitor. 4 Prăjină care leagă ciutura de cumpăna fântânii. 5 Prăjină lungă ce se pune deasupra carului pentru a se lega strâns încărcătura. 6 (Mpl) Fiecare dintre prăjinile care se pun la car paralel cu loitrele, când se transportă fân, paie etc. 7 (Mpl) Prăjină servind la căratul fânului. 8 (Mpl; determinat prin „de mort”) Prăjină servind la transportul sicriului. 9 OiÈ™te. 10 (ÃŽs) Cal (sau bou) de (sau din, de la) ~ Cal (sau bou) rotaÈ™ (1). 11 (Mpl) Fiecare dintre hulubele căruÈ›ei cu un cal. 12 Căruță pentru doi cai. 13 (Mpl) Fiecare dintre cei doi carâmbi paraleli ai loitrei unei căruÈ›e sau unui car. 14 (Pan; udp „de”) Obiect în formă de drug Vz baton (1).

rudă³ sf [At: (a. 1836) DOC. EC. 643 / Pl: rude, ruzi / E: srb ruda] 1 (ÃŽrg) Minereu. 2 (Reg) Mină.

RUDÄ‚², rude, s. f. (Reg.) 1. Prăjină, par, drug. 2. OiÈ™te, proÈ›ap. – Din magh. rud, scr. ruda.

RUDÄ‚², rude, s. f. (Regional) 1. Prăjină, par, drug. Iau mai înainte de toate două năfrămi... le prind de partea superioară a unei rude frumos împestrită. MARIAN, NU. 267. Armele lor cele mai cumplite Era furce È™i rude de È™atră. BUDAI-DELEANU, Èš. 66. Rudă lungă, fără umbră (Valea). GOROVEI, C. 391. 2. OiÈ™te, proÈ›ap. CocoÈ™ul, urcat pe ruda carului, își înălță creasta împreună cu un picior, făcînd găinilor din preajmă-i semn să tacă. DAN, U. 215. Un car cu cîte două proÈ›apuri sau rude. MARIAN, O. II 286. Dragă, hai de mă sărută, Că-È›i dau boii de la rudă. JARNÍK-BÃŽRSEANU, D. 78. ♦ Carîmb (2). Gujbă se numeÈ™te în Transilvania o împletitură de carpăn, cu care se leagă leucele de rudele carălor. MARIAN, O. II 395.

rudă f. Mold. Tr. 1. oiște: cal de rudă; 2. prăjină de întins hainele (în casele țărănești). [Origină necunoscută].

2) rúdă f., pl. e (ung. rúd, prăjină; sîrb. ruda, oiște. Cp. și cu lat. rŭdis, f., băț cu care se exercitaŭ gladiatoriĭ). Trans. Prăjină pe care se țin haĭnele în casele țărăneștĭ (culme). Par, părîngă. Ceatlăŭ, prăjină adăugată la căruță ca să se înhame înc’un cal: cal de rudă. Tînjala. – În Ml. rud, n., pl. urĭ.

3) rúdă f., pl. e și ruzĭ (sîrb. bg. rúda, rus. rudá, mineral, mină; vsl. ruda, metal. V. rudar). Serbia. Mină, baĭe.

rud sn vz rudă²

rud, V. rudă 2.

rudă s. f., g.-d. art. rudei; pl. rude

rudă s. f., g.-d. art. rudei; pl. rude

rudă (persoană, obiect) s. f., g.-d. art. rudei; pl. rude

rudă (rude), s. f. – 1. (Mold., Trans.) Par, prăjină, prepeleac. – 2. Oiște, proțap. Sb. ruda (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Tiktin; Rosetti, II, 82).

RUDĂ s. v. băț, categorie, clasă, coadă, culme, drug, familie, fel, gen, generație, minereu, neam, nuia, oiște, par, popor, populație, prăjină, proțap, seminție, soi, specie, speță, tip, vargă, varietate, viță.

rudă s. v. BĂȚ. CATEGORIE. CLASĂ. COADĂ. CULME. DRUG. FAMILIE. FEL. GEN. GENERAȚIE. MINEREU. NEAM. NUIA. OIȘTE. PAR. POPOR. POPULAȚIE. PRĂJINĂ. PROȚAP. SEMINȚIE. SOI. SPECIE. SPEȚĂ. TIP. VARGĂ. VARIETATE. VIȚĂ.

RUDĂ s. neam, rubedenie, rudenie, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nat, nemenie, nemet, nemușug, (Mold.) cimotie. (Are cîteva ~ foarte apropiate.)

rúdă, rude, s.f. 1. Prăjină, par, drug. 2. Bârnă de lemn așezată orizontal pe peretele cel mai lung al casei, împodobită cu rânduri succesive de țesături (țoluri, fețe de perină, cergi, tot ce ține de zestrea fetei) lăsând să se vadă numai 20-30 cm din marginea de jos a fiecăreia: „Du-te, mamă, și pețé / Unde-i vede rudă grea / Și cocoană frumușea” (Bârlea, 1924, I: 218). 3. Prăjina de la cumpăna fântânii. 4. Fiecare din prăjinele care se pun paralel cu loitrele de la car, când se transportă fânul. 5. Arac pentru fasole. 6. Unitate de măsură pentru lungimi: „O rudă = 4 m” (Săpânța). – Din magh. rud (Scriban, DEX, MDA), srb. ruda „oiște” (Rosetti, după DER; MDA).

rudă, rude, s.f. – 1. Prăjină, par, drug, 2. Bârnă de lemn așezată orizontal pe peretele cel mai lung al casei; împodobită cu rânduri succesive de țesături (țoluri, fețe de perină, cergi, tot ce ține de zestrea fetei) lăsând să se vadă numai 20-30 cm din marginea de jos a fiecăreia: „Ruda avea și o semnificație socială, indicând starea economică a gospodarului (...). În unele case înstărite, paralel cu prima rudă se așază încă una, aranjată în același fel” (Stoica, Pop, 1984: 85); „Du-te, mamă, și pețe / Unde-i vede rudă grea / Și cocoană frumușea” (Bârlea, 1924, I: 218). 3. Prăjina de la cumpăna fântânii. 4. Fiecare din prăjinele care se pun paralel cu loitrele de la car, când se transportă fânul. 5. Arac pentru fasole. 6. Unitate de măsură pentru lungimi: „O rudă = 4 m” (Săpânța). – Din magh. rud (Scriban, DEX, MDA), srb. ruda „oiște” (Scriban; Miklosich, Tiktin, Rosetti, cf. DER; DEX, MDA).

rudă, -e, s.f. – Bârnă de lemn așezată orizontal pe peretele cel mai lung al casei; împodobită cu rânduri succesive de țesături (țoluri, fețe de perină, cergi, tot ce ține de zestrea fetei) lăsând să se vadă numai 20-30 de cm. din marginea de jos a fiecăreia: „Ruda avea și o semnificație socială, indicând starea economică a gospodarului (...). În unele case înstărite, paralel cu prima rudă se așază încă una, aranjată în același fel” (Stoica, Pop 1984: 85); „Du-te, mamă, și pețe / Unde-i vede rudă grea / Și cocoană frumușea” (Bârlea 1924 I: 218). – Din sl. ruda.